Complicatie

- Cuvinte, zi-mi cuvinte! Nu vreau sens , exprima-te!

- Nu am putut dormi toata noaptea, m-am aplecat din jumatate in jumatate de ora pe fereastra deschisa, in intuneric... aveam impresia ca auzeam un planset de copil...apoi cand ma asezam in asternuturi ma simteam atat de singura. Atipeam 5 minute si in capul meu se invarteau zeci, sute, mii de chipuri pe care nu le cunosteam dar plansetul de copil ma trezea iar si iar...

- Simt un gol in stomac ... parca ceva inexplicabil este pe cale sa se intample, ma nelinisteste, nu-mi da pace , ma sufoca...

- Aprinde o tigara si calmeaza-te!

- Nu-mi gasesc fericirea, am pierdut-o dar nu stiu unde, cum si cand...

Noapte de vara

Si s-au pierdut in taina noptii printre asternuturile ce miroseau a flori de primavara, n-au mai gasit scapare pana la rasaritul soarelui. Nu il cunostea si nu o cunostea. Defapt probabil ea nici macar nu si-ar fi dorit sa-l cunoasca...de ce sa fi stricat perfectiunea unui chip angelic? Un singur cuvant gresit si aerul mistic de magie romantica si perfecta ar fi fost tulburat in adierea destinului, de ce atunci cand gesturile pot spune mai mult decat niste simple cuvinte irosite in van?

Totusi i-a provocat un ras ironic si visator gandul ca el se va trezi singur in zori, iar unica dovada ca ea a existat acolo era perna imbibata cu un vag miros de parfum si poate cateva fire de par lungi rupte accidental in intuneric...

Perfectul simplu

Disperarea dementa de a simti clipa isi lasa amprenta asupra fiecarui moment al vietii ei mediocre de simpla fiinta umana efemera cu trup perisabil.
Ea era si nu mai este si imi pare sincer rau pentru pierderea subita a propriei ei luciditati, dar si-a omorat zilele intr-un mod psihopat pana cand ele s-au terminat.
Se indragostise de iluzia perfectului simplu asa ca a preferat sa-l ucida...nu se multumea niciodata cu lucrurile simple , dar odata cu suprimarea lui cadavrul i s-a transformat in cel mai complicat nimic , care a atras-o mai mult decat isi putea imagina. Viziunea asupra situatiei tocmai se schimase caci intelesese ca perfectul ei simplu era cel mai complicat nimic pe care il pierduse.
A invatat sa simta pe buze gustul dulce amarui al pierderii si al singuratatii , ramanand sclava captiva a nostalgiei absolutului de umbre. Interiorul ei a explodat treptat pe o scara gradata a sentimentelor negative, incepand cu fericire si terminand cu resemnare, dar trecand prin tristete speranta si chiar disperare. Insa asa cum resemnarea unei femei este asemeni pierderii masculinitatii unui barbat nu se putea consola cu ea sau primi-o cu bratele deschise , preferand inecarea propriului eu in gustul sangelui fierbinte al eternitatii.

Fobii

1. Lama unui cutit rece...respiratia se taie...mainile pline de sange incolocite in jurul gatului...ochi inlacrimati...privire fixa...nu picura sange...tasneste...corpul devine greu...m-am prabusit...

2. Sunt peste tot, zboara haotic...sunt mici sunt multi si acopera tot...incerc sa ma feresc...tip in zadar

3. Intuneric...nu vad...aud..mi-e frica

4. Oameni care trec prin mine...nimeni nu ma vede...nimeni nu ma aude...nimani nu ma simte...sunt singura

5. Apa...multa apa..un infinit de apa...ma scufund

Sacrilegiu

Societatea zilelor noastre este aceea care fabrica pui de oameni pentru a-i transforma in roboti. Incearca sa ne slefuiasca asemeni diamantelor din cauza unui ideal dement si absurd de a atinge o aparenta perfectiune. Straluciti dar sunteti goi si toti la fel.

Va privesc si mi-e scarba, fiare dresate ale unei societati inchise. Va vindeti sufletele pentru putere, dar am invatat sa va strivesc.

Am ajuns scalava unei lumi limitate ce imi sufoca eul in amor propriu.

Din cauza voastra merg schiopatand caci am infipte in talpa cioburile unui delir continuu. M-ati impins spre agonia zilnica in bratele unei boli melodioase - arta de a iubi frumosul pe care l-ati ucis.

Prefer sa stau de-o parte si sa fiu vesnic anonima.

O umbrela rosie

De curand mi-am cumparat o umbrela rosie. Am intrat in magazin si am vazut-o : camuflajul perfect al stropilor de sange ce se preling pe ea la fiecare furtuna.

Acum,in sfarsit pot merge mandra pe strada pentru simplul fapt ca nu se mai vad pete de rosu pe umbrela mea cea alba.

De sub umbrela rosie nu-ti poti da seama ca zambetul meu e unul fals, sau ca privirea mea e una ironica.

Am umbrela rosie si nu ma intereseaza ca voi aveti negre.

Lipsuri

Scriu contrariata pentru ca am aflat cu stupoare ca sufar de o boala incurabila.
Probabil ca starea de ameteala, tigara aprinsa si filmul de dragoste privit din pat alaturi de potaia mea care mormaia zgomotos tolanita la picioarele mele m-au facut sa constat ca sufar de singuratate acuta. Dar faptul si mai ciudat este ca nu este genul de singuratate care se defineste prin lipsa unor persoane alaturi de care sa-ti pierzi timpul. As putea spune ca se poate defini tot printr-o lipsa, dar nu-mi pot da seama de care. Cred ca probabil este vorba de lipsa sensului. Lipsa acelui ceva special care sa-i dea un sens si mai special vietii mele.
Si cu adevarat tragic este ca din moment ce am realizat aces lucru totul pentru mine este de departe ceea ce mi-am dorit a fi. Deci si prin urmare de aici rezulta intrebarea : Eu insami am un sens anume sau exist doar pentru a fi?
Faptul amuzant din toata aceasta poveste este pe langa faptul ca nimic nu e amuzant, ca mi-am facut un nou hobby iar el se numeste cautarea propriei personalitati. Si nu numai cautarea ci si negasirea ei in tot nimicul asta fara sens.
Bine, acum daca ar fi sa privesc toate aceste lucruri dintr-o perspectiva mai buna as zice : " tot raul in spre bine", ca poate cine stie daca mi-as cunoaste propriul eu probabil mi-ar fi lipsit ceea ce ma defineste,cred : imprevizibilitatea si modul abstract de a vedea lucrurile , niciodata cum sunt ele de fapt.
Deci printr-o alta concluzie am ajuns la concluzia ca unele lipsuri trag dupa ele alte lipsuri care pot fi constructive. De exemplu lipsurile care te fac sa visezi ca intr-o zi nu le vei mai avea, iar aceste visuri bineinteles ca nu se vor implini niciodata, aici anuntandu-se un sfarsit tragic care te face sa realizezi ca oricum si orice ai face tot un nimic ramai.