Lumina fulgerului m-a ajutat s-o zaresc prin perdeaua de stropi reci... sapa cu disperare in pamantul ud. Fara a-mi da seama o cautam,simteam ca este acolo si are nevoie de ajutorul meu, iar ceva din mine isi dorea sa o poata ajuta.
Statea in genunchi, isi afunda unghiile repetat in noroiul dens si soptea parca pentru ea:
-Era aici ! Aici l-am ingropat... aici... aici...aici...nu l-am pierdut definitiv... nu...nu, glasul ei pierdut imi provoca fiori, trupul lui e inca aici...aici...aici...
Dupa zeci de minute de sapat in zadar scoase un urlet innabusit din gat , apoi se ghemui suspinand:
-Aici... aici l-am ingropat... l-am ingropat si era cald... inca viu si inca al meu... iar acum...acum a disparut pentru totdeauna....
Incepu sa se legene usor si sa-si cante in surdina. Murdara si pierduta... imaginea ei era sfasietoare.
Am vrut sa plec, m-am intors dar m-a apucat strans de mana. Fata palida, cearcanele vinetii...mi-a aruncat o privire nebuna. Avea ceva din mine sau aveam ceva din ea...ea era eu sau eu eram ea. M-a smucit cu putere si m-a impins inauntrul gropii ce o sapase. Pana sa reusesc sa ma dezmeticesc am simtit pamantul moale acoperindu-mi fata si trupul.
Paralizata inaintea mortii ma sufocam calm si tacut cu ochii inchisi. Tremurul si durerea au disparut de indata ce l-am gasit pe el, cel pe care ea il ingropase in acest loc cu ceva timp in urma. Mi-a intins mana, iar eu m-am agatat de el ca si de ultima mea salvare. Mi-a zambit, apoi m-a sarutat usor pe frunte cuprinzandu-mi trupul in bratele lui...m-am simtit libera... aveam sa traiesc vesnic alaturi de el , insa ea, cealalta parte a mea avea sa traiasca vesnic doar cu amintirea lui mistuitoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu