sâmbătă, 2 octombrie 2010

Soapte cu semnul intrebarii


Ma intreb adesea de ce timpul sculpteaza santuri adanci in carnea noastra. De ce haina pe care o purtam de o viata este mancata de molii, apoi aruncata de altii intr-un dulap intunecat, putrezeste? De ce ea nu poate ramane la fel de noua ca la inceput?
Si totusi cel mai ciudat este ca notiunea de "timp" e doar o consecinta a trupurilor noastre efemere.
Privesc cu groaza cum natura urmareste cu strictete aceeasi regula a aceluiasi joc. Cu totii ne nastem primavara, ne maturizam vara, toamna construim pe fundamentul realizat vara, pentru ca in final iarna sa murim.
Singura exceptie de la aceasta regula ar fi sa iesim din joc inainte de terminarea unui anotimp.
Si acum ma intreb, exista totusi timpul sau este propria tabla de sah? Alb si negru. Totul se invarte in jurul acestor doua cuvinte.
Da, ne-am nascut pe o tabla de sah fiind in acelasi timp pioni si regi. Jocuri diferite, masti diferite, mereu acelasi final. Desi un joc bun poate deveni modelul unor jocuri ce vor fi incepute mai tarziu.
Avem legata de mana o tabla de sah cu magnet, caci oricum s-ar misca, piesele ei nu se vor clinti fara un act de vointa.
Dar de ce suntem obligati a juca jocul imposibil de castigat? De ce ne umilim in zadar?
Si de ce aceste intrebari fara raspuns sunt atat de prezente in mintea mea?

2 comentarii:

Anonim spunea...

Pentru că sunt prezente şi în mintea mea... de ce? Nici Dumnezeu nu cred că ştie, dacă există.

Alexandra spunea...

Ce subiect...comun.Esti emo cumva?