Mereu alerg pe un coridor intunecat. Sunt stafia ce poarta o masca venetiana sparta. Nu stiu de ce , dar incerc sa evadez din acest amfiteatru parasit , parasit pentru ca nimeni nu stie ca suntem aici...toti.
In fiecare minut ma ciocnesc de altii ca mine, dar nu-mi pasa , aici toti alergam , toti suntem grabiti si la fel , singurele care mai fac diferenta intre noi sunt mastile. Nu cred ca are iesire , am observat doar ca are foarte multe usi si coridoare , probabil foarte multe camere si chei. Eu mereu cand vreau sa intru intr-o incapere ma impiedic de prag, cad si imi ciobesc masca , dar o lipesc la loc cand ma ridic.
Fiecare dintre noi are cate un scenariu asa ca zilnic se joaca piese de teatru , niciodata nu ne plictisim , nu avem timp destul timp si cred ca din cauza aceasta suntem mereu grabiti. De fapt nici eu nu inteleg prea bine ce se intampla aici , dar m-am obisnuit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu