Lipsuri

Scriu contrariata pentru ca am aflat cu stupoare ca sufar de o boala incurabila.
Probabil ca starea de ameteala, tigara aprinsa si filmul de dragoste privit din pat alaturi de potaia mea care mormaia zgomotos tolanita la picioarele mele m-au facut sa constat ca sufar de singuratate acuta. Dar faptul si mai ciudat este ca nu este genul de singuratate care se defineste prin lipsa unor persoane alaturi de care sa-ti pierzi timpul. As putea spune ca se poate defini tot printr-o lipsa, dar nu-mi pot da seama de care. Cred ca probabil este vorba de lipsa sensului. Lipsa acelui ceva special care sa-i dea un sens si mai special vietii mele.
Si cu adevarat tragic este ca din moment ce am realizat aces lucru totul pentru mine este de departe ceea ce mi-am dorit a fi. Deci si prin urmare de aici rezulta intrebarea : Eu insami am un sens anume sau exist doar pentru a fi?
Faptul amuzant din toata aceasta poveste este pe langa faptul ca nimic nu e amuzant, ca mi-am facut un nou hobby iar el se numeste cautarea propriei personalitati. Si nu numai cautarea ci si negasirea ei in tot nimicul asta fara sens.
Bine, acum daca ar fi sa privesc toate aceste lucruri dintr-o perspectiva mai buna as zice : " tot raul in spre bine", ca poate cine stie daca mi-as cunoaste propriul eu probabil mi-ar fi lipsit ceea ce ma defineste,cred : imprevizibilitatea si modul abstract de a vedea lucrurile , niciodata cum sunt ele de fapt.
Deci printr-o alta concluzie am ajuns la concluzia ca unele lipsuri trag dupa ele alte lipsuri care pot fi constructive. De exemplu lipsurile care te fac sa visezi ca intr-o zi nu le vei mai avea, iar aceste visuri bineinteles ca nu se vor implini niciodata, aici anuntandu-se un sfarsit tragic care te face sa realizezi ca oricum si orice ai face tot un nimic ramai.