Cerul luminat al unei nopti ploioase isi arunca lacrimile si durerea luminand un neant.Ma zguduie tipatul tunetului... e infiorator de frumos ... nu exista ferestre si nici scapare...decat pura agonie...nu sunt stele deci e intuneric...nu pasesc plutesc...nu vad, nu simt, nu am unde sa ma ascund...nu sunt culori...e frig...nu inghet...sunt goala...nu vreau altceva... accept...doar cufarul greu legat cu lant de mana mea ma mai trage in jos...nu exista jos...nu exista mai jos...deschid cufarul si il inchid...contine culori...culori de amintiri si chipuri...le refuz...imi lipseste expresivitatea...m-am pierdut inauntrul sufletului meu....
Un comentariu:
O usa deschisa.
Si am intrat...
Neantul camerei fara sfarsit imi ajungea pana in suflet; in jur,perdele negre de fum, si erau pretutindeni, chiar daca erau doar trei ferestre.
Afara - noapte; dar si in minte,inima si suflet ... si batea un vant... mai sa ma smulga din locul de unde parca eram intepenit.
Perdelele zburau dupa glasul vantului, zburau,fluturau,si iar,si iar... precum anii din liceu.
Buna fac bine! Ma plimb!
Trimiteți un comentariu