Verno tempore

Am adormit int-o primavara pentru totdeauna. Am adormit sub un mar inflorit, cu ochii spre cer si cu mainile pe piept.
Aud muzica in surdina...
Copacii canta-n negura noptii. Firicelele de iarba soptesc incet. Natura isi ingana propria melodie.
Ai stat vreodata sa asculti vocea ei? Caci sigur ti-ar fi spus ce sa faci.
De cate primaveri n-ai mai mangaiat o gargarita?
In sufletul meu este mereu primavara, uneori o primavara mai insorita, alteori putin mai ploioasa.
Ai idee cati ghiocei ai ucis prin indiferenta ta?Sau de cate ori ai purtat ochelari de soare atunci cand lumina razelor lui era atat de blanda? Cate gunoaie ai aruncat in natura mea si cate inundatii ai provocat? Tunete si fulgere... cutremure si eruptii vulcanice... cate hazarde naturale au anuntat plecare ta...