suicide.dreams

Fragmente din jurnalul meu

2010-12-12T10:36:00.000-08:00

13 decembrie 2009

Te-am vazut in vitrina unui magazin de pe Calea Victoriei, erai cea mai frumoasa papusa, compania perfecta ce-mi inspira o dulce dependenta canceroasa.

Si te-am imprumutat pentru un timp, caci n-am avut destui bani in portofel pentru a te cumpara si pastra pentru totdeauna.

Erai perfect, atat de dur si de fragil, atat de indiferent si de tandru.

Insa cei din jurul meu au inceput sa te dezbrace. Cei ce ma iubeau au vazut dincolo de iluzia pe care eu o creasem. Treptat treptat ti-au dat jos hainele dezgolind un schelet rece si putred, un schelet din a carui carne se infruptasera cei mai josnici viermi.

Si am inchis ochii caci n-am mai vrut a privi. Nevazatoare te-am imbracat la loc, de acea data si mai frumos de cat fusesei cand te-am luat. Si apoi te-am privit inca o data si am uitat ceea ce vazusem.

Dar te-am pierdut uitandu-te pe banca in statia de metrou cand ma grabeam spre casa. Si m-am intors. Si nu te am mai gasit. Si am zis: Adio, chip de lut, caci din adins eu te-am pierdut!

Soapte cu semnul intrebarii

2010-10-02T07:12:00.000-07:00

Ma intreb adesea de ce timpul sculpteaza santuri adanci in carnea noastra. De ce haina pe care o purtam de o viata este mancata de molii, apoi aruncata de altii intr-un dulap intunecat, putrezeste? De ce ea nu poate ramane la fel de noua ca la inceput?

Si totusi cel mai ciudat este ca notiunea de "timp" e doar o consecinta a trupurilor noastre efemere.

Privesc cu groaza cum natura urmareste cu strictete aceeasi regula a aceluiasi joc. Cu totii ne nastem primavara, ne maturizam vara, toamna construim pe fundamentul realizat vara, pentru ca in final iarna sa murim.

Singura exceptie de la aceasta regula ar fi sa iesim din joc inainte de terminarea unui anotimp.

Si acum ma intreb, exista totusi timpul sau este propria tabla de sah? Alb si negru. Totul se invarte in jurul acestor doua cuvinte.

Da, ne-am nascut pe o tabla de sah fiind in acelasi timp pioni si regi. Jocuri diferite, masti diferite, mereu acelasi final. Desi un joc bun poate deveni modelul unor jocuri ce vor fi incepute mai tarziu.

Avem legata de mana o tabla de sah cu magnet, caci oricum s-ar misca, piesele ei nu se vor clinti fara un act de vointa.

Dar de ce suntem obligati a juca jocul imposibil de castigat? De ce ne umilim in zadar?

Si de ce aceste intrebari fara raspuns sunt atat de prezente in mintea mea?

Despre Iubire

2010-09-06T13:02:00.000-07:00

- S-a intunecat ...
- S-a intunecat de ceva timp, dar acum ai observat tu. Pleaca, te rog!!!
- Nu te las singura.
- Sunt singura de cand ma stiu. Doar pleaca...
- Dar te iubesc ...
- Serios? De ce?
- Nu stiu, nu-mi imaginez viata fara tine ...
- Ar cam trebui s-o faci.
Frustrant ceea ce numesc oamenii iubire, cum se consuma, se agita , se chinuie repetat pentru o obsesie pe care ei o numesc iubire. Un cuvant atat de des intalnit incat a devenit banal, iubire ... Pacat ca adevaratul inteles al ei s-a pierdut cu mult timp in urma.
Societatea zilelor noastre fabrica iubire la cutie de plastic captusita cu interes si ambalaj de gelozie. Si o vinde la colt de strada cu o reclama patetica gen: " cutia cu surprize" pentru ca intotdeauna surpriza e mai mare decat ne-am fi putut imagina, desi cat de pesimisti am fi cu totii exista mereu ceva sau cineva aici in lumea asta mare, care sa ne intreaca asteptarile.
Iubire... se gaseste mereu la reducere in sufletele ratacite si asta nu pentru ca ar vrea s-o imparta cu cineva, ci pentru ca pur si simplu isi doresc cu disperare sa scape de ea.
Bizar cum in prezent nu exista ceva mai banal decat un " te iubesc". Si nu numai aceste cuvinte in sine, cat felul in care sunt spuse, ignoranta sau entuziasmul cu , care oamenii le arunca in stanga si in dreapta repetat.
Si totusi societatea secolului 21 ar avea nevoie de un transplant de iubire ...

Stele Cazatoare

2010-08-18T14:19:00.000-07:00

Ma agat mereu de stele din inaltul cerului si le strang atat de tare in pumnul meu incat ele se sting. Stele cazatoare. Se prefac in praf in palma mea. Cenusa si visele spulberate ale unei nopti rece de vara.

Si totusi cum as putea sa nu ma simt singura printre atatea stele cazatoare, stiind ca ele pier iar eu raman?

O stea ce nu mai e un vis, ci un suflet gol.

Sentimente ascunse intr-un crepuscul de cuvinte. Si a mai murit o stea. Si a mai murit un vis. Si am mai murit si eu . Inca un vis, inca un eu.

Verno tempore

2010-06-26T23:44:00.000-07:00

Am adormit int-o primavara pentru totdeauna. Am adormit sub un mar inflorit, cu ochii spre cer si cu mainile pe piept.
Aud muzica in surdina...
Copacii canta-n negura noptii. Firicelele de iarba soptesc incet. Natura isi ingana propria melodie.
Ai stat vreodata sa asculti vocea ei? Caci sigur ti-ar fi spus ce sa faci.
De cate primaveri n-ai mai mangaiat o gargarita?
In sufletul meu este mereu primavara, uneori o primavara mai insorita, alteori putin mai ploioasa.
Ai idee cati ghiocei ai ucis prin indiferenta ta?Sau de cate ori ai purtat ochelari de soare atunci cand lumina razelor lui era atat de blanda? Cate gunoaie ai aruncat in natura mea si cate inundatii ai provocat? Tunete si fulgere... cutremure si eruptii vulcanice... cate hazarde naturale au anuntat plecare ta...

Cioburi

2010-06-02T17:29:00.000-07:00

Sange sarat cu miros de rugina. Lacrimi, miere si cafea amara.

Isi rodea unghiile, privind in gol si leganandu-se agale. Zgomotul masinilor, ce se auzea de jos prin fereastra larg deschisa, era infernal. Tigara neterminata ardea singura in scrumiera, iar fumul ei se oglindea in cioburile unei oglinzi ce tocmai fusese sparta in urma unei iesiri necontrolate de furie.

Se ridica ametita calcand pe bucatile taioase. Se indrepta spre fereastra deschisa si se apleca in gol. Incepu sa rada isteric. Se trase brusc inuntru si inchise geamul.

"Daca as muri acum, as muri in zadar..."

Toate visurile si sperantele pe care le avea disparusera atat de repede si de dur incat putea jura ca le jucase "all in" la un simplu joc de carti.

Incepu a aduna cioburile cu mainile gole sortandu-le in: Cioburi de amintiri. Cioburi de sentimente. Cioburi de visuri. Cioburi de dor. Cioburi de minciuni. Cioburi de fericire. Cioburi de incredere. Cioburi de oameni.

Le stranse pe toate intr-o cutie pe care lipi un biletel : " Cioburi utopice cazute din mine"

Apoi pleca schiopatand spre dus pentru a se spala de sangele cioburilor ce fusesera infipte adanc in carnea ei.

Te-as fi ucis

2010-03-31T11:18:00.000-07:00

Te-as fi ucis daca mi-ai fi spus ca ma iubesti. Te-as fi ucis pentru a te avea doar pentru mine o eternitate, pentru a nu te imparti cu o alta ea, pentru a ramane mereu tanar, mereu al meu.

Te-as fi ucis din frica de a nu te dezgusta imperfectiunea mea gratioasa.

Te-as fi ucis pentru ca tu sa-mi zambesti o eternitate.

Probabil mi-as fi pus otrava pe limba si te-as fi sarutat. Nu te-as fi lasat singur, caci daca m-ai fi iubit macar pentru o clipa, ai fi murit cu mine sau pentru mine.

Asasina iubirii noastre imposibile, in asta m-as fi transformat. Am fi devinit " Romeo si Julieta " intr-o varianta mai putin dramatica caci am fi murit odata.

M-ai fi strans la pieptul tau oferindu-mi ultima suflare, ultimul sarut. Ai fi fost mai putin egoist.

Te-as fi ucis fara a fi stat pe ganduri, dar doar daca m-ai fi iubit. As fi colorat cu rosu petalele de trandafiri albi si te-as fi iubit la infinit. Am fi murit dormind, am fi murit zambind.

Dar tu nu m-ai iubit si m-ai ucis. Te-am transformat in asasin, condamnandu-te cu ochi inchisi. Ti-am condamnat egoismul si faptul c-ai fost orb. Te-am condamnat caci m-ai ucis atat de lent, atat de bland.

Mai tarziu am realizat ca de fapt nu tu m-ai ucis, ci singura m-am sinucis. Un egoist si o masochista. Eu m-am ucis, iar tu m-ai ajutat, am fost complici.

Si totusi eu chiar te-as fi ucis.

Tu, daca ai fi fost in locul meu, m-ai fi ucis?

Obscuritate

2010-03-26T12:17:00.000-07:00

Astfel mi-am readus la tacere inima zdrobita. Nu mai conteaza daca sunt ranita, caci nu mai simt durerea.
In timp ce tu mergi agale inainte, eu n-am pierdut pe mine insami prabusindu-ma zgomotos la pamant. Mai tarziu am realizat ca nu era decat sunetul vantului.
Am venit sa-ti vorbesc ca urmare a cicatricilor mele profunde, inainte de a fi complet nimicita in aceasta lume imensa.
Iti amintesti cerul acesta plans? Aceasta suferinta te-a protejat in locul meu. Suferinta te protejeaza in fiecare zi.
Ma poti auzi? Asa sunt eu...

Scrisoare pentru un el

2010-03-17T10:53:00.000-07:00

Se apleca asupra foii albe de hartie:

" Dragul meu ,

Mi-am zis in gand sa te duci dracu' si dracu' te-ai dus, caci de atunci nu te-am mai vazut.

M-am hotarat sa-ti scriu in timp ce stateam pe marginea peronului cu valiza in mana, gandindu-ma la tine, au ramas atatea lucruri nespuse... Asta probabil din cauza ca tu n-ai cunoscut si n-ai inteles nici macar o parte din mine sau din iubirea dementa si absurda pe care ti-am purtat-o in secret.

Sincera sa fiu, iti scriu aceasta scrisoare nu pentru a-ti spune ceea ce tu n-ai stiut niciodata, ci pentru a-ti spune ca nu mai este nevoie sa stii,caci te-am uitat.

In sfarsit te-am lasat acolo unde iti este locul, in trecut, acolo unde mi-a fost mie mereu locul.

Iti mai amintesti primul nostru sarut? Ai mai vrea, oare, sa te sarut pentru ultima oara de ramas bun? Sau tu ai facut asta cu mult timp in urma?

Acum ai mai vrea sa te trezesc dimineata, imediat dupa rasarireasoarelui de primavara? Nici eu nu ma mai trezesc atat de devreme...

Ai gandi ca sunt nebuna daca ti-as spune ca te-am iubit din prima clipa in care te-am vazut? "

Isi pierdu calmul si cu o furie iesita din comun arunca scrisoarea mototolita la gunoi.

- Nu, nu voi face asta!

Se ridica indreptandu-se spre usa...

- Ce rost mai are sa-i spun eu acum? Poate ca va afla singur intr-o zi...

Pastel

2010-02-02T15:09:00.000-08:00

O pata de sange in lanul de grau... asta exprima chipul ei confuz.

Contrastul buzelor rubinii cu parul usor galbui in bataia razelor soarelui faceau ca vara sa faca parte din ea.

- De ce ai plecat?

- Pentru a te putea regasi, mereu altfel... mereu aceeasi tu...

- Nu m-ai vrut de la inceput!

- Nu am vrut a fi usor...

Ochii lui verzi o fixau pret de cateva secunde apoi coborau privind-i mainile tremurande.

- Te-am asteptat in zadar, te-am chemat zi de zi si te-am cautat, te-am cautat luni, ani si n-ai venit. Ohh... macar de-as fi stiut...

- Te-am visat... erai imbracata in alb... m-am intors...

- Prea usor... prea tarziu...

- Niciodata.

- Atunci pentru totdeauna, caci nu mai am mult timp...

- Acum?

- Da...

Fragmente din mine

2010-01-30T15:21:00.000-08:00

Ma vad curgand alin printre ei fara macar a opune rezistenta, ma supun implacabilitatii si port mereu cu mine o carte si un pix spre a-mi sinucide clipele ce au trecut. Sunt doar un nimeni printre miile de nimeni ce ma inconjoara, sunt doar un eu, un simplu eu.
Uneori stau la margine de Styx si arunc cu pietre in apele lui involburate, alteori ma scald in el gustand apele eternitatii, ma scald in nemurire si refuz a-l traversa.
Privesc ingerii cum spinteca furiosi cu sabiile lor destine.
Nu mai sunt nici ce am fost, nu sunt nici ceea ce voi fi, sunt doar un mic rezumat a ceea ce va ramane.
Mi-am scos ochii de zeci de ori, mi-am spart timpanele de sute de ori si mi-am taiat limba de mii de ori si toate acestea in cautarea fericirii. Durerea din care m-a salvat a fost mare, dar cea pe care mi-a pricinuit-o efemeritatea ei a fost coplesitoare caci atunci am capatat zeci de ochi, sute de timpane si mii de limbi in plus peste cele pe care le-am suprimat.
Si ma scald in Styx spre a spala sangele lor uscat de pe pielea mea...
Rad...rad isteric si fara motiv, rad de propriu-mi vid, iar uneori imi este atat de frica incat zac in agonie, dar victoria-mi curge-n vene caci pentru ea traiesc.
Mi-e frica de intuneric....

Lumina intunecata

2009-11-23T10:04:00.000-08:00

Lumina fulgerului m-a ajutat s-o zaresc prin perdeaua de stropi reci... sapa cu disperare in pamantul ud. Fara a-mi da seama o cautam,simteam ca este acolo si are nevoie de ajutorul meu, iar ceva din mine isi dorea sa o poata ajuta.

Statea in genunchi, isi afunda unghiile repetat in noroiul dens si soptea parca pentru ea:

-Era aici ! Aici l-am ingropat... aici... aici...aici...nu l-am pierdut definitiv... nu...nu, glasul ei pierdut imi provoca fiori, trupul lui e inca aici...aici...aici...

Dupa zeci de minute de sapat in zadar scoase un urlet innabusit din gat , apoi se ghemui suspinand:

-Aici... aici l-am ingropat... l-am ingropat si era cald... inca viu si inca al meu... iar acum...acum a disparut pentru totdeauna....

Incepu sa se legene usor si sa-si cante in surdina. Murdara si pierduta... imaginea ei era sfasietoare.

Am vrut sa plec, m-am intors dar m-a apucat strans de mana. Fata palida, cearcanele vinetii...mi-a aruncat o privire nebuna. Avea ceva din mine sau aveam ceva din ea...ea era eu sau eu eram ea. M-a smucit cu putere si m-a impins inauntrul gropii ce o sapase. Pana sa reusesc sa ma dezmeticesc am simtit pamantul moale acoperindu-mi fata si trupul.

Paralizata inaintea mortii ma sufocam calm si tacut cu ochii inchisi. Tremurul si durerea au disparut de indata ce l-am gasit pe el, cel pe care ea il ingropase in acest loc cu ceva timp in urma. Mi-a intins mana, iar eu m-am agatat de el ca si de ultima mea salvare. Mi-a zambit, apoi m-a sarutat usor pe frunte cuprinzandu-mi trupul in bratele lui...m-am simtit libera... aveam sa traiesc vesnic alaturi de el , insa ea, cealalta parte a mea avea sa traiasca vesnic doar cu amintirea lui mistuitoare.

Legenda in a fi

2009-11-16T07:02:00.000-08:00

Cel mai frumos inger s-a coborat din inaltul cerului indragostindu-se nebuneste de fiul lui Lucifer. Asa a aparut omul, fructul dragostei lor absurde a nascut un hibrid nereusit al perfectiunii duse la extrema. Adami si Eve fii ai cerului si al pamantului, fiare si ingeri, unii mai mult ingeri decat demoni, iar altii mai mult demoni decat ingeri. Asa s-au contopit binele si raul intro singura faptura perisabila si efemera. La nasterea sa omul a primit o sabie faurita in flacarile iadului si un manunchi de lacrimi cristaline.
Iar eu, m-am renascut din propria-mi cenusa, din propriu-mi delir si propria-mi luciditate, sunt propriu-mi rau ce-si are finalitatea in bine.

Critica

2009-09-26T14:12:00.000-07:00

- Si spune-mi, totusi de ce a murit?

- Drogurile au omorat-o...

- Cum asa? Supradoza?

- Nicidecum. A alunecat in baie si s-a inecat in propria-i voma.

- Banal!

Bizar cum unii oameni ma calca pe nervi, iar altii pe picioare in metrou, toti sunt banali, iar cei care nu sunt ori nu-si dau seama, ori sunt prea plini de ei pentru ca au realizat acest lucru, in ambele cazuri devenind la fel de banali ca si ceilalti.

Interesant cum in ziua de astazi toti sunt grabiti, nici eu nu stiu unde dar oricum se grabesc si intarzie.

Nu viata ma innebuneste, ci oamenii din jurul meu o fac si nici ei cat fixatiile si obsesiile lor demente sau chiar gandirea lor rigida si limitata.

"vreau" , "nu pot sa traiesc fara..." , "acum trebuie" , "vreau sa mor" , "nu intarzia" si mai ales intrebarea "de ce?" adresata repetat probabil daca ar lipsi toate aceste cuvinte din vocabularul unei persoane ne-am intelege perfect.

Inefabil cum majoritatea trebuie sa faca ceva stupid si de prost gust pentru a iesi in evidenta.

Intrigant este ca situatia actuala a lumii din jurul meu nu-mi mai provoaca mila, ci un zambet scarbit in coltul gurii...

Autoportret

2009-09-23T17:10:00.000-07:00

De-a pururi visatoare si vesnic indragostita de micile minciuni ce imi provoaca fericire.

Un fel de piromana intro varianta mai avansata caci imi gasesc o pasiune inflacarata pentru tot ceea ce ma inconjoara si ma sufoca pana imi transforma fiinta in pura nefiinta.

Pictez cuvinte pentru a ma exprima , critica inversunata a absurdului normal, perfectionista convinsa de inexistenta perfectului, pacienta fidela a unui spital pentru anestezie, dependenta si independenta , atat de multa imperfectiune gratioasa cuprinde materia substantei mele brute incat sunt propria-mi antiteza.

Inchisa

2009-09-14T05:24:00.000-07:00

Zac... podeaua rece si rigida imi provoaca spasme necontrolate de agonie. Fixez cu privirea singurul bec pal si palpaietor al unui tavan murdar si rotund... respiratia mi se accelereaza sau incetineste gradat stransa de camasa de forta rosie si fierbinte, patata de sangele ranilor nevindecate.
Ameteala imi provoaca greata, greata si dezgust. Ma dezgusta cadavrul meu lipsit de sens , ma dezgusta sicriul meu rotund si oamenii care sosesc la priveghi, ma dezgusta faptul ca nu pot intelege nimic dintr-un tot. Ploua cu pietre din ochii mei si stiu ca daca ma voi ridica mi se vor infige in talpile goale. Ticaitul lent al ceasului ma tine inca treaza, n-am inchis niciodata ochii dar stiu ca atunci cand tica-tacul se va opri voi adormi suprimand durerea, atunci voi fi pentru prima oara libera. Dar totusi acum mi-e frica, mi-e frica ca se va stinge lumina palida a acestei incaperi, frica de a fi inchisa in intuneric.

Doar nimic

2009-08-05T07:00:00.000-07:00

- Iti bate inima tare !
- Nu... chiar nu-mi bate.
Comemoram o discutie aparent nimicitor de banala in momentul cand am fost intrerupta cu ineptie de catre o persoana necunoscuta.
- Nu te supara... aaa.. stii cumva cum pot ajunge...
Insa ignoranta mea gratioasa nu i-a pricinuitdecat un semn al intrebarii pe fata pierduta.Mi-a provocat o oarecare mila situatia asa ca i-am luat palma in mana mea si i-am desenat usor cu pixul drumul pe care probabil intentiona sa l parcurga. Mi-a zambit oarecum fortat, nelamurit de tacerea si lipsa mea de expresivitate si zicandu-mi soptit un "multumesc". Nu i-am raspuns nici de data aceasta asa ca s-a simtit nevoit sa plece. Defapt sigur daca nu faceam asta reuseam sa fiu prezenta in metroul care pleca din statie in momentul cand eu coboram alene scarile spre peron.
- De ce m-ai adus aici?
- Ca sa vezi..
- Ce sa vad? Agitatie? Masini?
- Ca sa vezi cat de absurd si lipsit de sens este banalul. Friabilitatea noastra este unitatea de masura a timpului...

[...]

2009-07-19T14:24:00.000-07:00

- In clipa in care m-am nascut am fost muscata de un sarpe veninos...
- Nu inteleg...
- M-a musat, iar veninul lui mortal s-a facut una cu sangele meu.
- Pai... si ...?
- De atunci prin venele mele se scurge sange cu aroma unei otrave amare. M-am obisnuit cu ideea , durerea mea zilnica este chinuitor de frumoasa si de sadica.
- Dar ... sarpele... ce s-a intamplat cu el?
- El este inca acolo , isi cauta victime noi , amintirea lui ma urmareste clipa de clipa, inchid ochii si il vad , ii simt muscatura rece. Retraiesc la infinit momentul mortii mele... corpul greu si amortit... lacrimile unei frici intense si respiratia taiata. O frenezie infioratoare este aceasta care ma macina, ma apasa, ma sufoca nu-mi da pace.
- Moarta...? Tu esti vie , esti acum si aici in carne si oase... sau oare imaginatia mea a scapat de sub control evadand din realitate?
- Nu sunt... nu sunt eu... sunt doar un cadavru insufletit...mi-a imbracat venele intr-o haina cu terminatii nervoase, mi-a taiat aripile si m-a aruncat din cer. Mi-am vandut sufletul ca sa ma pot intoarce dar nu ma vrea, nu ma mai primeste inapoi. Sunt inchisa in iad, sunt limitata de granitele lor, locul meu nu este aici. Te rog, te implor ajuta-ma sa scap. Elibereaza-ma si te voi primi in casa mea.
- Eu... eu nu mai inteleg nimic. Cum si cu ce te pot ajuta eu?
- Doar ucide-ma...

Ex abrupto

2009-07-16T14:22:00.000-07:00

I-a mai privit o data chipul cufundat in perna bleo...mai avea doua ceasuri la dispozitie pentru a pune capat visului.

A deschis poseta scotand instrumentul potrivit pentru a-si colora buzele vineti. Dupa formarea unui contur perfect i-a lasat lui un mesaj mazgalit cu ruj rosu pe oglinda din fata : "Te iubesc" urmat de un pupic asortat. A inchis usa cu finete in urma ei caci nu vroia sa-l trezeasca desi stia ca pana la caderea noptii nu-l va mai vedea.

...a deschis incuietoarea grabita pasind inauntrul camerei intunecate unde domnea o liniste asurzitoare. S-a asezat obosita in fotoliu, simtea un aer de banalitate dusa la absurd pe care nu-l putea intelege...ceva nu era in regula. A deschis dulapul si lacrimi fierbinti au izbugnit din ochii ei tulburati, hainele lui disparusera. Nu mai intelegea nimic , in cateva minute lumea ei se prabusise.

Pe biroul de langa oglinda murdara de rosu zacea singuratic un bilet. Cu mainile tremurande l-a ridicat : " te astept la gara" .

Ar fi trebuit

2009-07-12T13:06:00.000-07:00

Aseara in visul meu a aparut el...a trecut atata vreme de cand nu l-am mai privit in ochi, atata vreme de cand nu mi-a mai zambit, de cand nu i-am mai simtit buzele fierbinti si bratele cuprinzandu-mi trupul, am intampinat realitatea cu o privire confuza pe care a inlaturat-o gustul amar al cafelei fara zahar. Si am plecat de acasa cu speranta ca-l voi reintalni, dar ziua de azi a trecut la fel ca restul zilelor de pana acum in care el niciodata nu s-a intors.

M-ai legat la ochi si m-ai impins in prapastie mintindu-ma ca ma astepti jos, in luciditatea ta stiai ca ma va zdrobi pamantul. Ar fi trebuit sa te scuip si sa te urasc , dar te-am sarutat usor pe frunte de ramas bun, ar fi trebuit sa te zdrobesc caci ti-am cules cioburile cu mainile goale si am incercat sa le lipesc la loc.

Si ar fi trebuit sa te pierd,dragul meu, printre milioanele de chipuri ce ma inconjoara, ar fi trebuit sa te sugrum si sa te ingrop, dar n-am avut putere si nici sicriu.

Complicatie

2009-07-04T14:11:00.000-07:00

- Cuvinte, zi-mi cuvinte! Nu vreau sens , exprima-te!

- Nu am putut dormi toata noaptea, m-am aplecat din jumatate in jumatate de ora pe fereastra deschisa, in intuneric... aveam impresia ca auzeam un planset de copil...apoi cand ma asezam in asternuturi ma simteam atat de singura. Atipeam 5 minute si in capul meu se invarteau zeci, sute, mii de chipuri pe care nu le cunosteam dar plansetul de copil ma trezea iar si iar...

- Simt un gol in stomac ... parca ceva inexplicabil este pe cale sa se intample, ma nelinisteste, nu-mi da pace , ma sufoca...

- Aprinde o tigara si calmeaza-te!

- Nu-mi gasesc fericirea, am pierdut-o dar nu stiu unde, cum si cand...

Noapte de vara

2009-06-30T04:44:00.000-07:00

Si s-au pierdut in taina noptii printre asternuturile ce miroseau a flori de primavara, n-au mai gasit scapare pana la rasaritul soarelui. Nu il cunostea si nu o cunostea. Defapt probabil ea nici macar nu si-ar fi dorit sa-l cunoasca...de ce sa fi stricat perfectiunea unui chip angelic? Un singur cuvant gresit si aerul mistic de magie romantica si perfecta ar fi fost tulburat in adierea destinului, de ce atunci cand gesturile pot spune mai mult decat niste simple cuvinte irosite in van?

Totusi i-a provocat un ras ironic si visator gandul ca el se va trezi singur in zori, iar unica dovada ca ea a existat acolo era perna imbibata cu un vag miros de parfum si poate cateva fire de par lungi rupte accidental in intuneric...

Perfectul simplu

2009-06-27T05:53:00.000-07:00

Disperarea dementa de a simti clipa isi lasa amprenta asupra fiecarui moment al vietii ei mediocre de simpla fiinta umana efemera cu trup perisabil.
Ea era si nu mai este si imi pare sincer rau pentru pierderea subita a propriei ei luciditati, dar si-a omorat zilele intr-un mod psihopat pana cand ele s-au terminat.
Se indragostise de iluzia perfectului simplu asa ca a preferat sa-l ucida...nu se multumea niciodata cu lucrurile simple , dar odata cu suprimarea lui cadavrul i s-a transformat in cel mai complicat nimic , care a atras-o mai mult decat isi putea imagina. Viziunea asupra situatiei tocmai se schimase caci intelesese ca perfectul ei simplu era cel mai complicat nimic pe care il pierduse.
A invatat sa simta pe buze gustul dulce amarui al pierderii si al singuratatii , ramanand sclava captiva a nostalgiei absolutului de umbre. Interiorul ei a explodat treptat pe o scara gradata a sentimentelor negative, incepand cu fericire si terminand cu resemnare, dar trecand prin tristete speranta si chiar disperare. Insa asa cum resemnarea unei femei este asemeni pierderii masculinitatii unui barbat nu se putea consola cu ea sau primi-o cu bratele deschise , preferand inecarea propriului eu in gustul sangelui fierbinte al eternitatii.

Fobii

2009-06-26T14:09:00.000-07:00

1. Lama unui cutit rece...respiratia se taie...mainile pline de sange incolocite in jurul gatului...ochi inlacrimati...privire fixa...nu picura sange...tasneste...corpul devine greu...m-am prabusit...

2. Sunt peste tot, zboara haotic...sunt mici sunt multi si acopera tot...incerc sa ma feresc...tip in zadar

3. Intuneric...nu vad...aud..mi-e frica

4. Oameni care trec prin mine...nimeni nu ma vede...nimeni nu ma aude...nimani nu ma simte...sunt singura

5. Apa...multa apa..un infinit de apa...ma scufund

Sacrilegiu

2009-06-23T14:24:00.000-07:00

Societatea zilelor noastre este aceea care fabrica pui de oameni pentru a-i transforma in roboti. Incearca sa ne slefuiasca asemeni diamantelor din cauza unui ideal dement si absurd de a atinge o aparenta perfectiune. Straluciti dar sunteti goi si toti la fel.

Va privesc si mi-e scarba, fiare dresate ale unei societati inchise. Va vindeti sufletele pentru putere, dar am invatat sa va strivesc.

Am ajuns scalava unei lumi limitate ce imi sufoca eul in amor propriu.

Din cauza voastra merg schiopatand caci am infipte in talpa cioburile unui delir continuu. M-ati impins spre agonia zilnica in bratele unei boli melodioase - arta de a iubi frumosul pe care l-ati ucis.

Prefer sa stau de-o parte si sa fiu vesnic anonima.

O umbrela rosie

2009-06-22T12:57:00.000-07:00

De curand mi-am cumparat o umbrela rosie. Am intrat in magazin si am vazut-o : camuflajul perfect al stropilor de sange ce se preling pe ea la fiecare furtuna.

Acum,in sfarsit pot merge mandra pe strada pentru simplul fapt ca nu se mai vad pete de rosu pe umbrela mea cea alba.

De sub umbrela rosie nu-ti poti da seama ca zambetul meu e unul fals, sau ca privirea mea e una ironica.

Am umbrela rosie si nu ma intereseaza ca voi aveti negre.

Lipsuri

2009-06-20T07:05:00.000-07:00

Scriu contrariata pentru ca am aflat cu stupoare ca sufar de o boala incurabila.
Probabil ca starea de ameteala, tigara aprinsa si filmul de dragoste privit din pat alaturi de potaia mea care mormaia zgomotos tolanita la picioarele mele m-au facut sa constat ca sufar de singuratate acuta. Dar faptul si mai ciudat este ca nu este genul de singuratate care se defineste prin lipsa unor persoane alaturi de care sa-ti pierzi timpul. As putea spune ca se poate defini tot printr-o lipsa, dar nu-mi pot da seama de care. Cred ca probabil este vorba de lipsa sensului. Lipsa acelui ceva special care sa-i dea un sens si mai special vietii mele.
Si cu adevarat tragic este ca din moment ce am realizat aces lucru totul pentru mine este de departe ceea ce mi-am dorit a fi. Deci si prin urmare de aici rezulta intrebarea : Eu insami am un sens anume sau exist doar pentru a fi?
Faptul amuzant din toata aceasta poveste este pe langa faptul ca nimic nu e amuzant, ca mi-am facut un nou hobby iar el se numeste cautarea propriei personalitati. Si nu numai cautarea ci si negasirea ei in tot nimicul asta fara sens.
Bine, acum daca ar fi sa privesc toate aceste lucruri dintr-o perspectiva mai buna as zice : " tot raul in spre bine", ca poate cine stie daca mi-as cunoaste propriul eu probabil mi-ar fi lipsit ceea ce ma defineste,cred : imprevizibilitatea si modul abstract de a vedea lucrurile , niciodata cum sunt ele de fapt.
Deci printr-o alta concluzie am ajuns la concluzia ca unele lipsuri trag dupa ele alte lipsuri care pot fi constructive. De exemplu lipsurile care te fac sa visezi ca intr-o zi nu le vei mai avea, iar aceste visuri bineinteles ca nu se vor implini niciodata, aici anuntandu-se un sfarsit tragic care te face sa realizezi ca oricum si orice ai face tot un nimic ramai.

Scrisoare de aici...

2009-06-17T07:12:00.000-07:00

Mereu alerg pe un coridor intunecat. Sunt stafia ce poarta o masca venetiana sparta. Nu stiu de ce , dar incerc sa evadez din acest amfiteatru parasit , parasit pentru ca nimeni nu stie ca suntem aici...toti.

In fiecare minut ma ciocnesc de altii ca mine, dar nu-mi pasa , aici toti alergam , toti suntem grabiti si la fel , singurele care mai fac diferenta intre noi sunt mastile. Nu cred ca are iesire , am observat doar ca are foarte multe usi si coridoare , probabil foarte multe camere si chei. Eu mereu cand vreau sa intru intr-o incapere ma impiedic de prag, cad si imi ciobesc masca , dar o lipesc la loc cand ma ridic.

Fiecare dintre noi are cate un scenariu asa ca zilnic se joaca piese de teatru , niciodata nu ne plictisim , nu avem timp destul timp si cred ca din cauza aceasta suntem mereu grabiti. De fapt nici eu nu inteleg prea bine ce se intampla aici , dar m-am obisnuit.

O existenta incerta...Disimilatie.

2009-06-10T22:12:00.000-07:00

- S-a terminat. Nu mai putem face nimic!

- O vom deconecta de la aparate. Sangele i s-a oprit in vene iar inima ei a incetat a mai bate.

Ma trezesc ametita din cauza soaptelor tipate ce mi se invarteau in cap.

Ma ridic aplecandu-ma asupra trupului neinsufletit al fetei ce zacea intr-o imagine macabra,parca intr-un delir puternic cu ochii inchisi. O mangai usor pe obraz...

-Destinul ne-a separat acum!

Privesc prin lumina provocata de singura lumanare aprinsa si trec usor degetul palid prin flacara ei.

Ii acopera fata cu un cearsaf alb...Nu le este frica ca se va sufoca? Sau defapt se grabesc sa o arunce in intuneric? De ce o plangeti cand eu sunt inca aici? Ce este haosul acesta organizat?

Ceasul n-a stat ... inca ticaie repetat...inca mai am timp...

Nu-i pot vedea chipul fetei ce doarme in acest pat de spital, as vrea sa o mai privesc o data si sa-mi iau la revedere de la trupul ei neinsufletit.

-Am plecat de aici!

Trantesc usa in urma mea si nimeni nu pare sa fi observat,toti privesc cu ochi inlacrimati un cearsaf alb...

Numar firicelele de iarba cruda si dansez printre razele jucause ale soarelui. Ma invart nebuneste intr-o campie de maci. Acum pot zbura... acum pot atinge albastrul cerului...acum sunt libera...acum sunt singura... acum nu am defapt nimic. Zambetul unui copil nevinovat a disparut de pe chipul meu. Totul spre care am aspirat este defapt un nimic.

Ma intorc acasa...

Aud pierdut un zgomot slab al aparatelor puse involuntar in functiune.

Imi bate inima iar...

Imi dau jos cearsaful de pe fata...

In pumnul drept tin strans o floare de mac....

[Elucubratie]

2009-06-08T03:34:00.000-07:00

Deschid ochii sub presiunea unei maini fierbinti ce-mi apasa gura si nasul cu putere.

-Shhh!

Mana se retrage incet. Simt cum ma priveste din intuneric prin ochii unei fiare insetate.

-Ti-a fost dor de mine?

Se asterne o liniste asurzitoare intrerupta de suieratul vantului prin fereastra intredeschisa.

Ma ridic brusc din pat si o inchid, trantindu-ma apoi pe parchetul rece si aprinzandu-mi o tigara...ii privesc capatul aprins si umbrele de fum ce le imprastie difuz in dormitor...

-Ce cauti aici?

Aud cum i se accelereaza bataile inimii,iar respiratia ii devine din ce in ce mai grea.

-Tigara asta...asa ai fost si tu odata...un viciu ce s-a transformat in scrum. Da...un viciu ce iti inunda plamanii cu fum si cancer...

Ecoul unui raset nebunesc zguduie camera intunecata.

-Nu am cautat niciodata sa te inteleg...sa inteleg? Cum pot intelege ceva ce este peste puterea mea de a intelege?In loc sa ma intrige misterul tau , m-am pierdut cu toata fiinta inauntrul lui.

-Si ce ai de gand sa faci acum? se intelese dintr-un chicotit psihopat.

-Ce am de gand sa fac acum?! E simplu...ce am facut si pana acum : sa ma complac in efemeritate si in mediocritate , sa-mi accept destinul implacabil si sa gonesc nebuneste in sens invers acelor de ceasornic.

-Luciditatea mea te-a adus in delir si tocmai delirul tau m-a purtat in luciditate. Recunoaste ca nu esti o persoana puternica, masca unui zambet fortat te obliga sa-ti joci rolul intr-o piesa de prost gust.

Sting tigara lovind-o repetat de peretele de langa mine.

-Tu esti piesa de prost gust!

Tablou

2009-06-07T04:27:00.000-07:00

Ma orbeste lumina difuza a soarelui de primavara...fiecare frunza a unui copac se onduleaza pe muzica interioara a adierii vantului...
Privesc si simt...simt si traiesc...nu e greu...dar nici usor nu e. De ce stricam natura? De ce ne batem joc de puritatea si nevinovatia ei?

Un fluture alb isi misca aripile dezorientat...nu traieste decat o zi , dar are privilegiul libertatii, al zborului , al frumosului...

Cu ochii inchisi

2009-06-06T13:13:00.000-07:00

Te visez...visez ca iti mangai usor fata si imi zambesti printre razele soarelui ce au patrus dimineata in dormitor...visez sau imi amintesc, nici asta nu stiu sigur... visez ca te tin de mana...visez ca te sarut...visez ca esti al meu...visez si ma doare pentru ca defapt imi dau seama ca imi amintesc si nu pot da timpul inapoi sa fi iar langa mine....

[Utopie]

2009-06-01T13:18:00.000-07:00

Ceva ma sfasie...o fantoma cu un cutit in mana isi croieste drum prin sufletul meu spintecand peretii de sentimente. Aud o ruptura puternica, simt miros de sange si o durere inefabila. Nu are mila si nu simte. Are mainile patate de rosu , rochia murdara de noroi , fata alba , ochi mari si goi conturati de niste cearcane vinetii. Unul dintre picioarele ei este legat cu un lant greu de efemeritate, ceea ce nu o lasa sa distruga si ultimul zid colorat ce-i sta inainte. Este furioasa si vrea sa se elibereze cu orice pret.In fata ei sta in genunchi o fetita imbracata in alb cu ochi inlacrimati care asteapta resemnata sa-i ia locul in vremelnicie.Doua gemene ce se lupta pentru suprematie. O fiara si un inger.

Cu privirea sfasiata de durere fata cu ochi inlacrimati se apropie de sora ei desfacand lantul greu si inchizandu-se pe ea insasi in locu-i.

Sub ecoul unui raset asurzitor si al unui tipat disperat este spart ultimul zid imprastiindu-se in negru cioburi colorate....

[Simetrie.Imperfecta]-2

2009-05-19T07:13:00.000-07:00

Inchid ochii...te simt atat de aproape...esti langa mine...esti al meu...ma conduci usor spre abis...dar ceva nu e bine...simt asta...deschid ochii...te privesc...nu mai esti acelasi...erai altfel inainte de a-i inchide...o lacrima se prelinge pe obrazul stang...imi zambesti cu seninatate...fac un pas inapoi...o ultima privire...un strain...ma arunc in neant...mi-e sete de lumina...ma prabusesc in vid...linistea e asurzitoare...rad...se apropie sfarsitul...ma izbesc cu putere de pamantul rece...il colorez in rosu cu sentimentele care curg prin venele mele...odata cu ultima picatura m-am stins si eu...am suprimat durerea...

M-am trezit...am vandut luciditatea pentru un vis absurd si m-am prabusit in delir....

Frenezie si delir

2009-05-14T13:59:00.000-07:00

Privesc cum te inghite negrul...privesc cum te indepartezi...privesc fara a putea schita vre-un gest...

Intai esti in fata mea tinandu-ma in brate...apoi esti doar in fata mea...iti intind o mana dar faci un pas in spate...te privesc cu disperare fara ca tu sa-mi poti zice ceva...pasesc incet inainte pentru a ma apropia dar nu reusesc decat sa te alung inca doi pasi inapoi...in coltul buzei isi face aparitia un zambet resemnat...in spatele tau e prea mult intuneric , prea mult necunoscut...imi faci un semn cu mana si dispari in negru...privesc in gol...zambetul meu absent a devenit natural...multumesc pentru amintiri....

[Inauntrul.meu]

2009-05-13T01:45:00.000-07:00

Cerul luminat al unei nopti ploioase isi arunca lacrimile si durerea luminand un neant.Ma zguduie tipatul tunetului... e infiorator de frumos ... nu exista ferestre si nici scapare...decat pura agonie...nu sunt stele deci e intuneric...nu pasesc plutesc...nu vad, nu simt, nu am unde sa ma ascund...nu sunt culori...e frig...nu inghet...sunt goala...nu vreau altceva... accept...doar cufarul greu legat cu lant de mana mea ma mai trage in jos...nu exista jos...nu exista mai jos...deschid cufarul si il inchid...contine culori...culori de amintiri si chipuri...le refuz...imi lipseste expresivitatea...m-am pierdut inauntrul sufletului meu....

[Momente]

2009-04-30T13:57:00.000-07:00

Sunt momente in care ma intreb : oare cum era viata mea daca eram altcineva? daca eram altfel? daca luam o alta alegere? sau daca pur si simplu toate erau diferite...
Ma macina atatea lucruri, ma ucid atatea sentimente, atatea regrete...
Trecerea ireversibila a timpului nu face decat sa-mi suprime incetul cu incetul pofta de viata...
Ma ameteste sinuositatea gandurilor mele...
Oare ma sperie efemeritatea trupului meu?
In mintea mea aud neincetat tic-tacul acelui ceas, care ma ingrozeste. Si nu numai existenta lui ci si frica ca el se va opri...
Oare adevarata stare de ataraxie nu poate fi atinsa decat dormind, sub influenta unui vis iluzoriu?
Atatea intrebari...atatea milioane de raspunsuri si toate false...
Simt cum imi pierd bucuria de a rade, pana si rasul se transforma in cotidian.
Oare de ce nu-mi pot pune ordine in gandire?
Oare de ce nu este cineva care sa aiba raspunsurile tuturor intrebarilor mele?

Cioburi de sticla...

2009-04-30T13:49:00.000-07:00

Rosu... picura rosu din sufletul meu
Negru ce picura rosu...
Cata simetrie imperfecta
E zguduit de un tipat interior
Disperare si dezgust
Un nimic... un tot...
Pic... Pic...
E sange...
E fierbinte si ma doare...
Formeaza un contur neterminat
Nu poti contura un abis...
Inec durerea intr-un raset suav
Ascund durerea intr-un zambet
Ma rup de durere printr-o reverie
Si vars o lacrima atunci cand ea dispare...
Si daca nu arat
Nu inseamna ca nu doare...
Din contra
Doare prea tare pentru a arata...
Dar prin durere pot atinge o fericire:
Fericirea ca a disparut durerea...

2009-04-30T13:47:00.000-07:00

Iubirea e limita dintre realitate si delir, dintre durere si extaz...

[Simetrie.imperfecta]

2009-04-30T13:23:00.000-07:00

Ma vad alergand... si alerg... alerg... alerg spre tine... imi zambesti si dispari... e intuneric... luna plina tocmai a fost acoperita de un nor de ceata... privesc in jur... sunt singura... deschid gura pentru a tipa... nu se aude nimic... ma invaluie furtuna frunzelor galbene purtate de suieratul puternic al vantului... cad in genunchi... picura lacrimi de sange... rosu... pamantul se face rosu... inchid ochii... ii deschid ... razele soarelui imi mangaie gingas fata palida ... mult verde ... prea mult verde ... flori ... sunt cazuta in genunchi in mijlocul unei campii ... aud rasete... foarte multe rasete ... zambesc ... se transforma in plansete ... ma ingrozesc ... ma ridic ... pasesc incet ... te vad iar ... incerc sa te strig ... nu reusesc ... am amutit ... esti cu spatele ... te intorci spre mine ... imi intinzi o mana ... inca putin si te prind ... pamantul se crapa ... o prapastie ne desparte ... privesc cum te arunci ... ne plimbam impreuna ... suntem inconjurati de apa ... ma iei de mana si ma tragi langa tine ... te sarut ... imi soptesti la ureche sa inchid ochii si sa merg cu tine de mana pe marginea abisului... ii inchid...

M-am trezit ... Te iubesc...

Doar...Nimic...

2008-03-07T02:49:00.000-08:00

Mi-ati frant toti aripile...m-ati dezamagit...m-ati abandonat...m-ati inchis toti in negru.

Va urasc pe toti cei ce m-ati frant zborul si m-ati doborat la pamant...da va urasc...va urasc cu dragoste in suflet si cu o ura prea calda si prea blanda ca sa o intelegeti voi...

Va urasc...va urasc dar in acelasi timp va iubesc...va iubesc desi voi ma uratzi...si in continuare cu sufletul ranit va voi iubi desi voi ma vetzi uri...

Sunt doar o simpla celula moarta a unui intreg viu..un simplu nimic ce tanjeste dupa acel cva efemer si iluzoriu..un simplu eu pe care voi l-ati omorat...

Pe strada pustie...

2008-01-20T11:19:00.000-08:00

Ora 23:30...ma plimbam incet pe strada pustie...felinarele noptii aratau asemeni unor lumanari inalte in ceatza deasa...park paseam incet spre nicaieri pe asfaltul umed si noroios...pe marginea trotoarului zacea zapada neagra cu pete albe iar cerul era kt se poate de intunecat...stelele si luna erau undeva departe in taina noptii...un aer de mister ,tristete, singuratate, greseli si nimic ce se asorta la perfectie cu sufletul meu ... parca paseam in adancul meu iar kpatul strazii era defapt sfarsitul...

Sfarsitul acestei strazi va avea sa fie doar sfarsitul unei vietzi fara aripi...unei vietzi aici jos intre rai si iad...intre iubire si pacat...iar atunci knd va fi sfarsitul picioarele mele se vor desprinde incet de pamant...iar cu varful degetelor voi putea atinge cerul...

Nu mi este frica de acea zi pt ca stiu k ea tot va veni..pentru fiekre dintre noi cei ce locuim in acest fals adevar ... in oglinda neagra a ceea ce vom gasi sus...

La capul meu...atunci cand...Se vor duce toate...

2008-01-11T05:53:00.000-08:00

Se vor duce toate...se vor spulbera...caci nimic nu e vesnic...si nimic nu va fi aici pentru totdeauna.Toti suntem o apa si un pamant,avem acelasi aluat...atat de asemanatori dar totusi atat de diferitzi...

Intr o zi se vor duce toate: apa,pamantul,cerul,copacii infloritzi ai primaverii,pana si cantecul pasarelelor...toate se vor spulbera atunci knd eu imi voi acoperi urechile pentru a nu mai auzi tipetele de groaza ale naturii...atunci knd voi inkde okii numarand incet cele mai lungi ultime secunde de viatza...atunci knd imi voi acoperi cu ambele maini buzele pt a retine in interiorul meu ultimul strigat...atunci knd voi trage cu putere in piept ultima gura de aer...iar atunci toate se vor spulbera...toate o data cu mine si numai pt mine caci pt altzii vor fi...

Iar atunci,trupul meu neinsufletzit as vrea sa l arunce in marea altora ce pana atunci era a mea...pt k eu cu okii deskisi sa traiesc vesnic pe fundul marii intre puritatea apei si duritatea pamantului...

Nu vreau intunericul dintr un cavou...sau frigul unei inkperi rece incalzita doar de o lumanare ce se va duce si ea in scurt timp...

Mi e frica de intuneric si nu vreau k trupul meu sa zaca in negru pentru vesnicie....si nu vreau flori ce vor muri si ele sub ochii mei nevazatori...si nu vreau lacrimile celor ce m au urat si pe care i am urat si eu cu atata iubire si gingasie...

Monolog

2008-01-08T05:55:00.000-08:00

Merg zi de zi...merg ...si merg ..si ma indrept spre intuneric asemeni fiecarui om...poate ca pur si simplu am obosit cu mult timp inainte...dar cui ii pasa?toti ne vedem diferitzi dar ne indreptam spre acelasi vid,spre acelasi alb imaculat sau poate spre acelasi nicaieri...Toti..

Din clipa in care m am nascut defapt am inceput sa mor in fiekre zi cate putin...

Eu??Eu sunt doar regina neagra si pionul alb pe tabla de sah a vietzii...un eu ce visez sa nu mai fiu si pion...

Oare dc este atat de greu sa gasesc paradisul printre lacrimi de sange...dar este nedrept...toti suntem copii ai cerului fara aripi...toti suntem copii ai cerului si fratzi ai pamantului...toti suntem oameni...

Prin venele mele curg prea multe sentimente care ma ucid....

2008-01-07T13:32:00.001-08:00

As vrea sa scriu sentimente pe frunze si sa respir iubire...